Pot fi membri AIF persoane juridice şi asociaţii de persoane cu personalitate juridică ce au activităţi în domeniul proiectării, producţiei sau importului de tehnologii şi/sau al produselor pentru sisteme feroviare şi sisteme similare de transport, respectiv cele care prestează servicii în domeniul feroviar şi care aderă la statutul asociaţiei.
6 MOTIVE pentru a ne fi alături:
1. fiţi primii care au access la informaţii de ultimă oră privind întreaga industrie feroviară şi industriile conexe
2. pentru a fi reprezentat în faţa autorităţilor, agenţiilor de promovare, uniunilor, consumatorilor şi societăţilor comerciale, de către cea mai puternică asociaţie industrială non-profit, care reprezintă sectorul industrial feroviar din România
3. veţi avea acces la evenimentele, manifestările informative, seminariile tehnice, instruirile, conferinţele şi manifestările similare, organizate de către sau în colaborare cu AIF
4. pentru a vă implica activ şi pentru a contribui semnificativ la promovarea transportului pe şină în România şi a comunităţii feroviare internaţionale
5. pentru ca interesele Dumneavoastră să fie apărate faţă de opinia publică în orice modalitate recomandată
6. pentru a vă promova imaginea prin utilizarea unor mărci ale asociaţiei pentru produsele şi serviciile membrilor